Un an cu noi speranţe, noi promisiuni şi noi provocări pentru Liceul AŞM

Evaluare utilizator:  / 1
SlabCel mai bun 

 

Un an cu noi speranţe, noi promisiuni şi noi provocări pentru Liceul AŞM

 

Un nou an de studii pentru elevii Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Pentru unii un vis împlinit, pentru alţii o provocare, toţi însă cu emoţii şi deopotrivă fericiţi că si-au revăzut colegii şi îndrumătorii, că sunt parte a unui Liceu care si-a demonstrat deja performanţa, fiind în topul celor mai de succes licee, elevii obţinând cele mai mari note la BAC pe ţară.

Evenimentul festiv a fost onorat de prezenţa preşedintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, iniţiatorul fondării şi părintele spiritual al Liceului, compozitorul-academician Eugen Doga, dr. Tatiana Potâng, prorectorul Universităţii AŞM.

 

Ceremonia a demarat cu intonarea Imnului de Stat, după care preşedintele Gheorghe Duca a felicitat elevii şi profesorii cu prilejul începutului unui nou an de studii. Academicianul le-a dorit liceenilor să înregistreze succese la fel de frumoase şi în acest an de studii, să menţină performanţa şi prestigiul Liceului, să fie mereu dornici de a cunoaşte cât mai mult, căci doar prin cunoaştere îţi poţi făuri un viitor demn şi, nu în ultimul rând, să fie mândria Academiei de Ştiinţe.  

 

Maestrul Eugen Doga a rămas impresionat de elevii Liceului şi de edificiul frumos, în care au norocul să studieze aceştia. „Dacă tot sunteţi Liceul Academiei de Ştiinţe, vă doresc să ajungeţi să descoperiţi care sunt tainele Planetei Doga”, a sugerat maestrul. Totodată, compozitorul a propus ca alături de profilul real şi umanist, care se studiază la liceu să fie introdusă şi studierea domeniului artei. Mesajul academicianului Doga a fost ca elevii să continue să înveţe bine, să înregistreze noi performanţe şi să promoveze valorile Liceului şi Academiei.

 

Plăcut surprinsă a rămas şi prorectorul Universităţii AŞM, dr. Tatiana Potâng, care a salutat liceenii, în primul rând în calitate de profesor. În luarea sa de cuvânt, prorectorul a remarcat că 1 septembrie este sărbătoarea care oferă posibilitatea unor speranţe, dar mai ales a unor promisiuni. „Facem promisiuni noi, profesorii, să fim pe măsura aşteptărilor elevilor, dar mai ales fac promisiuni elevii în faţă părinţilor şi a profesorilor”. Le-a dorit studioşilor să-şi împlinească promisiunile şi toate visele şi să poată culege la sfârşit de an ceea ce şi-au propus şi  promis. Ca reprezentant al Universităţii Academiei de Ştiinţe a dorit să sublinieze că Universitatea nu este un frate mai mare şi nici nu doreşte să fie un frate mai mare, ci partenerul şi prietenul Liceului şi liceenilor. De asemenea, dna Potâng a îndemnat elevii să nu plece departe după absolvire, dar să vină la Universitatea Academiei, unde sunt aşteptaţi de cei mai buni profesori şi oameni de ştiinţă.

 

Cel mai mândru a fost nimeni altul decât directorul Liceului, Iurie Cristea, care a felicitat elevii şi corpul profesoral cu ocazia unui nou an de studii, dar şi de muncă, a mulţumit oaspeţilor pentru onoarea de a fi alături în această zi de elevii care an de an bucură cu rezultate performante, aducând imagine atât instituţiei, cât şi Academiei de Ştiinţe, dar şi ţării.

Succese frumoase şi realizări performante le-a dorit şi absolvenţii Liceului, pedagogii, dar şi părinţii. Elevii au cântat, au dansat, iar pe final au făcut o poză de grup.

 

Cei mai norocoşi au fost elevii clasei a X-a, aceştia bucurându-se de prezenţa maestrului Eugen Doga şi în cadrul primei ore a cunoştinţelor, unde compozitorul i-a ghidat în labirintul muzicii, artei şi frumosului.

 

La Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei îşi fac studiile 230 de elevi.

 

Galerie foto

http://asm.md/index.php?go=photo_gallery&case=397&new_language=0

 

EUGENIA TOFAN,

Centrul Media al AŞM

 

Pentru a posta comentariu e nevoie să vă logați

         


Blogroll

Instagram

Materiale create de elevii LAŞM

Canalul Youtube LAŞM

Bibliotecă online de cărţi electronice

Golovei Andrei

Nicoleta Prestescu

Gumeniuc Doina

Mironica Marina

Moșnoi Ion

Ungurean Cristina

Vârlan Tatiana

Badrajan Vladimir

Blog 12UM

Gimnaziul Galata

Vizitatori Online

Avem 89 vizitatori și 7 membri online

  • Pulmenjophy
  • PaspRooms
  • Plopofe
Free business joomla templates meds no prescription