Competiție Regională de dezbateri la Liceul AŞM în parteneriat cu ONG „Tinerii Moldovei”

User Rating:  / 3
PoorBest 

Competiție Regională de dezbateri la Liceul AŞM în parteneriat cu ONG „Tinerii Moldovei

 

     Peste 60 de liceeni de la Liceul AŞM, precum şi liceele „Orizont” şi „Gaudeamus” au participat în cadrul Competiției Regionale de Dezbateri Preuniversitare, de tip Karl Popper. Moțiunea pusă în dezbatere a fost: "R. Moldova are capacitate de a adera la UE, prin unirea cu România".

     Din partea clubului de dezbateri al Liceului AŞM-gazdă au participat 15 elevi, uniți în 5 echipe, precum și 7 voluntari, care și-au adus contribuția în organizarea și desfășurarea competiției cu succes.

    Pe Locul I echipa M-3 (Căinăreanu Dumitru, Lozinschi Cristina, Mogâldea Cătălin), care au luat Cupa “Tinerii Moldovei”, medalii şi un set de cărţi de valuare din domeniul istoriei, culturii şi a civilizaţiei.

     Pe Locul II s-a plasat echipa Aces of Diamonds(Nicu Guzo, Condrea Laura, Cicati Carolina), iar pe Locul IV s-a plasat echipa „Luptătorii” (Nigaeș Veronica, Grecu Mihaela, Șagan Cătălina).

     De asemenea au obţinut succese echipa “Maximum”, (Eșanu Maria. Mâțu Cristian, Orândaș Victoria), care s-au plasat pe Locul I în secțiunea juniori.

La secțiunea engleză echipa L-3 (Chirniţchi Victoria-Eliza, Buruiană Cristian, Bradu Dan-Mihai).

     În top cei mai buni vorbitori s-au plasat: Căinăreanu Dumitru, Bradu Dan-Mihai, Cicati Carolina, Eșanu Maria.

     Competiția a fost desfășurată la Liceul AŞM, în parteneriat cu tinerii Moldovei, care au creat condiții bune pentru jocurile de dezbateri, diplome de merit şi cărţi de istorie, cultură și civilizație.

 

 

CONDREA LAURA,

președintele clubului de dezbateri 

         


Blogroll

Instagram

Materiale create de elevii LAŞM

Canalul Youtube LAŞM

Bibliotecă online de cărţi electronice

Golovei Andrei

Nicoleta Prestescu

Gumeniuc Doina

Mironica Marina

Moșnoi Ion

Ungurean Cristina

Vârlan Tatiana

Badrajan Vladimir

Blog 12UM

Gimnaziul Galata

Online Visitors

We have 179 guests and 9 members online

  • Pulmenjophy
  • Voppylown
  • Uninktith
Free business joomla templates meds no prescription