O lecţie publică extraordinară la AŞM susţinută de academicianul Ion TIGHINEANU

User Rating:  / 0
PoorBest 

 

O lecţie publică extraordinară la AŞM susţinută de academicianul Ion TIGHINEANU

 

Un grup de peste 30 de elevi şi profesori de la Liceul AŞM au avut rara ocazie de a asculta o prelegere a dlui Ion Tighineanu, academician, vice-preşedintele AŞM. Evenimentul a fost moderat de preşedintele AŞM, academician, dl Gheorghe Duca. Dl Ion Tighineanu este un savant cu renume mondial în domeniul nanotehnologiilor, doctor habilitat în stiinţe fizico-matematice, profesor universitar. Lecţia publică s-a numit  Nanotehnologiile schimbă lumea”, care s-a desfăşurat în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 60-a a dlui Ion Tighineanu, la care au particpat savanţi, artişti, reprezentanţi ai Preşedenţiei, ai Parlamentuluim şi ai Guvernului  R. Moldova, rectori ai universităţilor, colegi cu care academicianul a colaborat pe parcursul anilor. Din Germania a fost prezent dl Hans Hartnagel, membru de Onoare al AŞM; dl Vladimir Fomin, Membru de Onoare al AŞM; din Belorusia - acad. Serghei Gaponenko, dr. Sergiu Langa de la Institutul Fraunhofer din Dresda, Germania, dr. Andrei Sarua de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie etc.

De asemenea a fost realizată şi o Expoziţie de carte, ce a inclus lucrările, monografiile, articolele, studiile academicianului şi o Expoziţie foto, ce reflectă activitatea savantului în imagini, în ultimii ani, surprinsă de Eugenia Tofan, şef Centrul Media al AŞM.

 

Pavel Cerbuşca, vicedirector.

 

         


Blogroll

Instagram

Materiale create de elevii LAŞM

Canalul Youtube LAŞM

Bibliotecă online de cărţi electronice

Golovei Andrei

Nicoleta Prestescu

Gumeniuc Doina

Mironica Marina

Moșnoi Ion

Ungurean Cristina

Vârlan Tatiana

Badrajan Vladimir

Blog 12UM

Gimnaziul Galata

Online Visitors

We have 67 guests and one member online

  • CokeSues
Free business joomla templates meds no prescription