PEDAGOGIA „ALTFEL” ORIENTATĂ SPRE EFICIENTIZAREA PROCESULUI EDUCAŢIONAL

Evaluare utilizator:  / 1
SlabCel mai bun 

PEDAGOGIA „ALTFEL” ORIENTATĂ SPRE EFICIENTIZAREA PROCESULUI EDUCAŢIONAL

La 29 martie în Sala de Aur, a fost organizată CONFERINŢA NAŢIONALĂ „TRADIŢII ASOCIATIVE ALE ÎNVĂŢĂTORILORla care au participat peste 150 de cadre didactice din toate raioanele republicii. A fost prezentată şi experienţa Liceului AŞM, în special modelul implementat al Programului axat pe inteligenţele elevului, elemente de noutate cu referirea la o şcoală eficientă, video despre opiniile elevilor cu referire la „şcoala altfel”.

      Suntem recunoscători organizatorilor dr. Mariana Marin, preşedintele AGIRoMd (pentru managementul eficient al evenimentului, susţinută masiv de liderii sucursalelor din republică), lui Viorel Dolha, preşedintele AGIRo (pentru susţinere de la distanţă, alături de membrii activi din Serbia şi Ucraina), membrii Consiliului Director AGIRoMd  (Valeriu CavcaliucAngela CutaseviciDaniela State, Viorica Morcov  şi încă mulţi susţinători activi), experților naţionali dr. Goras-Postica Viorica, Alexandru Bordea, şi nu în ultimul rând - Primarului General Dorin Chirtoacă pentru susținere şi implicare.

PAVEL CERBUŞCA, vicedirector.